Povestea mea

                       

Celest s-a nascut intr-un moment de pauza — o perioada in care am realizat ca imi directionasem o mare parte din energie celorlalti, si nu pastrasem suficienta pentru mine. In aceasta cautare a echilibrului am descoperit ritualul turnarii lumanarilor: o cale de a încetini, de a crea frumusete cu mainile mele si de a ma reconecta cu partile din mine uitate si mai ales cu elementele naturii. Iubeam lumanarile inca de mica, insa nu creasem nici una pana atunci.

   Numele Celest vine din latina, caelestis, care inseamna „ceresc” — o amintire ca lumina, puritatea si linistea sunt mereu la indemana si o reamintire ca mereu cand suntem intr-o cumpana, ne intoarcem catre univers, fie el universul interior sau marele univers. Fiecare lumanare creata, este mai mult decat ceara, fitil, elemente botanice si parfum; este o intentie, un simbol al recunostintei, poarta o stare si transpune o emotie, care vorbeste direct sufletului.

Turnate manual, in serii limitate, lumanarile Celest sunt realizate din elemente naturale — ceara de soia, de albine, de masline sau shea — si inmiresmate cu uleiuri atent alese. Unele ascund flori uscate chiar de mine, din gradina mea ,din natura sau gradina bunicilor, aducand frumusetea pamantului in casa ta. Altele raman minimaliste si pure, dar toate au aceeasi esenta: curatenia, puritatea, simplitatea, plamadite manual si pline de sens. Atunci cand aprinzi o lumanare Celest, aprinzi mai mult decat focul — trezesti un ritual, elementele se aduna: foc, pamant, apa, aer, soarele si luna iar toate simturile se activaza.

Am fost autodidact si am invatat din tutorialele gasite pe internet, cel mai mult m-a inspirat tehnica celor din Japonia si dupa 1 an am reusit sa imi indeplinesc un mare vis, si anume sa fac un workshop cu creatoarea unor lumanari botanice superbe. Am avut ocazia sa calatoresc in tara soarelui rasare, am vazut ca doamna care facea pe atunci lumanari de 13 ani tine un curs si am facut tot posibilul sa ajung desi nu stiam limba japoneza si bineinteles nici ea engleza sau romana dar acest detaliu nu a fost un impediment pentru mine.

                                                                 

Traim timpuri in care, relaxarea si creativitatea au devenit un lux si eu mi-am propus sa ajut cat mai multe persoane sa se relaxeze aprinzand o lumanare Celest  iar pe cele care nu mai cred in creativitatea lor, le invit sa participe la atelierele mele , sa se convinga de faptul ca si ele pot crea ceva cu mainile lor iar creativitatea este mereu vie, doar trebuie reaprinsa. 

Accepta propunerea mea si incetineste, respira si aminteste-ti natura ta si mai ales ca toti suntem : speciali, unici si iubiti. Celest nu este doar despre lumanari - este o scanteie de lumina menita sa iti fie alaturi în momente de relaxare, meditatie, ingrijorare, tristete sau celebrare — un mic lux pe care ti-l poti permite ,care se simte firesc, ca cerul, ca tine, ca Acasa.

                                                                                 Va cuprind cu caldura si lumina,
                                                                                                           Paula 🕯️🤍